🚫 CĂLIN GEORGESCU 🚫
🚫 ELENA-VALERICA LĂSCONI 🚫
Românii sunt siliți de sistem să "aleagă" între aleasa lui Soroș (stânga, masonerie, agenda 2030, decadență mai mult sau mai puțin mascată, sodomie, desfrâu, demoralizare) și alesul sionismului/chabad ("dreapta", masonerie, agenda 2030 'împachetată', crime împotriva umanității, al treilea templu, instaurarea lui antihrist).
Un creștin nu-și poate încărca conștiința cu păcatul de moarte al participării prin circul votului la sistemul antihristic sau la evoluția acestuia, mai ales dacă este conștient de această realitate. Iar febra sau vraja de a merge la vot care a pus stăpânire pe lume este un indiciu că avem de a face și cu influențarea în masă de tip vrăjitoresc sau cu armă psihotronică.
Pentru un orthodox, nu poate fi trecut cu vederea faptul că adevărul de credință este schimonosit fiind pus în gura unui impostor, astfel încât ocultismul 'de nebuni' sau de tip new-age ar putea ajunge să fie confundat cu mistica autentică a sfinților orthodocși precum Grigorie Palama sau Simeon Noul Theolog. Avem de a face așadar cu o falsificare, cu o contrafacere.
Avem în ecuație și o falsă dihotomie, cea a materialismului și a duhului magic puse fals în opoziție, fiindcă în realitate este ateism/satanism de tip (neo-)marxist + duh magic, deopotrivă, împotriva duhului autentic Orthodox - care nu este reprezentat de nici unul dintre actori, ci doar contrafăcut.
Căci ceea ce pare contrar sunt de fapt două extreme ce reprezintă cele două fațete ale aceleiași monede, fiindcă raționalismul/materialismul și așa-zisul ateism (în realitate satanism) merg mână în mână cu magia, superstiția și idolatria, manifestate de la 'renaștere', 'iluminism' și revoluția 'franceză' încoace (o putem înțelege citind cărți precum 'Eros și magie în Renaștere' de Culianu sau 'Originile oculte ale științei moderne' de prof. Giancarlo Infante - pentru a aminti doar două titluri), iar adepții scientismului folosesc un sistem imaginativ, deloc științific, devenit pentru ei dogmă, după cum o enunța chiar tătucul lor, Einstein. De aceea, nici măcar obiectivitatea științifică clamată de către aceștia, nu este decât o minciună grosolană, deoarece pur și simplu nu există în sistemul lor.
Această 'inginerie socială' sau operațiune psihologică ('psy-op') cum se numește în limbaj securistic, constă așadar în contrafacerea Orthodoxiei, care ajunge să fie confundată cu un misticism bolnav, delirant și cu un mesianism căruia i se opune fals-dihotomic materialismul și raționalismul ateu/satanic (neo-)comunist, acestea avându-și aceeași obârșie diavolească. Iar Orthodoxia autentică, revelată, singura mântuitoare, definită dogmatic, statornicită și trăită de către Sfinții Părinți prin insuflarea Sfântului Duh, rămâne astfel necunoscută lumii.
(Mulțumim t.me/discovertheflatearth pentru documentare)
Preluare de la: https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2024/11/21/despre-farsa-alegerilor/